Stomatologia este știința care se ocupă cu studiul formațiunilor anatomice și cu tratarea bolilor care apar la nivelul cavității orale. Formațiunile anatomice care fac obiectul stomatologiei sunt grupate sub numele de aparat dento-maxilar. Stomatologia este parte componentă a domeniului științific medicină, care se ocupă de cercetarea etiologiei, patogeniei, clinicii, diagnosticului, tratamentului și profilaxiei afecțiunilor organelor și sistemelor teritoriului oro-maxilo-facial al organismului uman, la baza căreia stau metodele stomatologice de tratament și totodată se ocupă și de elaborarea lor.
Cancerul oral debutează la nivelul limbii sau al planşeului bucal. Aproape toate cazurile de cancer oral sunt caracterizate prin dezvoltarea de celule scuamoase, plate, care acoperă suprafeţele limbii, obrajilor şi ale buzelor.
Cancerul oral este încadrat în categoria cancerului capului şi al gâtului şi se poate dezvolta în orice zonă a cavităţii orale sau oro-maxilo-faciale.
Semnele timpurii ale cancerului oral nu sunt tocmai uşor de depistat, de aceea sunt atât de importante vizitele la dentist şi la medicul de familie pentru controlul de rutină. Medicul dentist poate depista semnele timpurii ale cancerului oral. Pe lângă aceste controale, este bine să mergeţi la dentist dacă observaţi următoarele:
O rană la nivelul buzelor, gingiilor sau în interiorul gurii, care sângerează cu uşurinţă şi nu se vindecă
O excrescenţă sau îngroşare a mucoasei bucale, pe care o puteţi simţi cu limba
Scăderea sensibilităţii sau senzaţie de amorţeală la nivelul cavităţii bucale
Pete albe sau roşietice pe gingii, limbă sau mucoasa bucală
Dificultate la mestecarea sau înghiţirea alimentelor
Leziuni sau dureri inexplicabile în cavitatea bucală, sau senzaţia că aveţi ceva în gât, fără a identifica o cauză
O inflamaţie a maxilarului, ce împiedică fixarea protezei
O modificare a vocii