Stomatologia este știința care se ocupă cu studiul formațiunilor anatomice și cu tratarea bolilor care apar la nivelul cavității orale. Formațiunile anatomice care fac obiectul stomatologiei sunt grupate sub numele de aparat dento-maxilar. Stomatologia este parte componentă a domeniului științific medicină, care se ocupă de cercetarea etiologiei, patogeniei, clinicii, diagnosticului, tratamentului și profilaxiei afecțiunilor organelor și sistemelor teritoriului oro-maxilo-facial al organismului uman, la baza căreia stau metodele stomatologice de tratament și totodată se ocupă și de elaborarea lor.

Placa Bacteriana

Placa Bacteriana

Placa bacteriana NU este o afectiune orala, asa cum cred multi pacienti. Placa bacteriana este o acumulare de biofilm bacterian ce adera la suprafetele dentare, o acumulare ce poate duce de multe ori la aparitia unui miros neplacut (halena), la aparitia tartrului dentar prin mineralizarea acesteia si nu in ultimul rand la aparitia de inflamatii gingivale ce pot duce ulterior la boli parodontale.

Cum eliminam placa bacteriana? Cea mai simpla metoda prin care indepartezi placa bacteriana de pe dinti este periajul dentar (fie manual, fie electric), de doua ori pe zi (dimineata inainte de micul dejun si seara dupa ultima masa) folosind paste de dinti pe baza de fluor. Te intrebi de ce este recomandat sa iti periezi dintii inainte de micul dejun si nu dupa? In timpul somnului saliva devine mai vascoasa din cauza fluxului scazut iar dimineata, daca se vor consuma alimente, acestea se vor ‘lipi’ mai usor pe dinti, favorizand astfel acumularea de bacterii in timpul zilei.

Este foarte important ca tehnica de periaj folosita sa fie una corecta si completa.

Placa dentara primara se poate indeparta prin periajul dintilor efectuat in mod corect, care ajuta la eliminarea filmului format si a depozitelor moi de pe suprafetele dentare si gingie.Periajul dentar se recomanda dupa fiecare masa sau cel putin de doua ori pe zi, dimineata si seara.

Utilizarea atei dentare este si ea importanta pentru indepartarea eficienta a placii bacteriene depuse in spatiile dintre dinti (acolo unde periuta de dinti nu are acces).  Ata dentara se prinde intre degete si se trece cu blandete prin punctele de contact ale dintilor, de aproximativ 5 ori, prin miscari de jos in sus si viceversa. Placa bacteriana se mai poate indeparta eficient si prin dusuri bucale, stimulatoare gingivale, periute interdentare si dispozitive speciale de curatare a limbii.

Ce se intampla daca nu indepartam placa bacteriana? In primul rand, datorita mineralelor din compozitia salivei, placa bacteriana se mineralizeaza si apare tartrul dentar  Alta problema ce poate sa apara, este gingivita, deoarece placa bacteriana irita gingia marginala. Iritatiile frecvente ale gingiei pot duce la modificari la parodontal.

Placa bacteriana se diferentiaza in doua tipuri principale, in functie de locul in care se formeaza. Astfel, exista placa bacteriana supragingivala (apare pe suprafata dintilor si pe mucoasa bucala, a cerului gurii si a limbii) si placa bacteriana subgingivala, stabilita in santul gingival si in pungile parodontale. Cand grosimea placii ajunge sa fie suficient de mare, devine usor de observat cu ochiul liber.

Mecanismul formarii placii dentare este urmatorul:

- absorbtia proteinelor si bacteriilor care formeaza un film subtire pe suprafata danturii;
- adeziunea bacteriilor la filmul deja format;
- adeziunea ireversibila a bacteriilor din pricina interactiunilor intermoleculare dintre pelicula si celulele dentare;
- celulele se divid si genereaza un biofilm.

Faza initiala a acestui mecanism dureaza aproximativ doua ore, timp in care suprafata dintilor si mucoasa cavitatii bucale sunt invadate de proteine salivare, resturi de mancare si reziduuri celulare. Filmul initial continua sa fie populat de bacterii secundare si sa se dezvolte, transformandu-se in placa bacteriana matura (in circa 30 de zile).

Cauzele care conduc la debutul mecanismului de formare a placii bacteriene sunt cantitatea si calitatea salivei, alimentatia, varsta, obiceiurile zilnice legate de igiena dentara si eventualele afectiuni secundare ale organismului, care pot creste predispozitia formarii placii dentare si a tartrului.

Placa bacteriana este constituita din numeroase microorganisme, precum streptococi (Streptococul mutans Streptococul salivarius, Streptococul sagitus, Streptococul mitis, Lactobacilul), spirochete sau protozoare. Placa dentara cauzeaza carii atunci cand acizii din cavitatea bucala afecteaza smaltul dentar. Atunci cand nu este indepartata, poate produce iritatii ale gingiei si gingivita, boli parodontale si chiar caderea dintilor.

NOTA: Placa bacteriana este cunoscuta deasemenea si sub denumirea de placa dentara.

 

© 2015 Copyright by stomatologie-romania.ro