Stomatologia este știința care se ocupă cu studiul formațiunilor anatomice și cu tratarea bolilor care apar la nivelul cavității orale. Formațiunile anatomice care fac obiectul stomatologiei sunt grupate sub numele de aparat dento-maxilar. Stomatologia este parte componentă a domeniului științific medicină, care se ocupă de cercetarea etiologiei, patogeniei, clinicii, diagnosticului, tratamentului și profilaxiei afecțiunilor organelor și sistemelor teritoriului oro-maxilo-facial al organismului uman, la baza căreia stau metodele stomatologice de tratament și totodată se ocupă și de elaborarea lor.

Sigilarea dintilor

Sigilarea dintilor

Sigilarea dintilor este o metoda de prevenire a cariei dentare si se face atat la dintii temporari (de lapte), cat si la cei permanenti, de obicei imediat dupa ce au erupt. Dintii definitivi se sigileaza astfel: molarii de 6 ani si 12 ani, dar si pe premolari in intervalul de varsta 6 – 15 ani.

Sigilarea santurilor si fosetelor ocluzale (cele cu care mestecam) este considerata cea mai sigura metoda de profilaxie primara, fiind o metoda de imunizare a acestor suprafete.

Cariile dentare reprezinta o problema inca de la cele mai fragede varste. Ele afecteaza aproximativ o cincime din copiii cu varste intre doi si patru ani, mai mult de jumate din copiii de opt ani si peste trei sferturi din adolescenti.
Ce sunt sigilarile dentare
Sigilarea este o masura de prevenire a formarii cariilor pe suprafetele dentare ce prezinta santuri, adica molarii si premolarii. In mod natural saliva protejeaza suprafetele dentare netede de alimente acide sau lipicioase, insa nu spala si suparafetele cu santuri si fisuri. Deci dintii care contin aceste santuri (molarii de 6 si 12 ani si premolarii) au riscul cel mai ridicat de a forma carii dentare de la varste fragede, explica dr. Raluca Baba, medic specialist stomatolog.
Pricipalii dinti care beneficiaza de aceste sigilari sunt molarii si premolarii pe masura ce erup, dar si si alti dinti care prezinta santuri sau gropite retentive pe suprafata lor si care prezinta acelasi risc de a forma carii. Adresati-va medicului pedodont pentru o evaluare amanuntita, situatia dentara a fiecarui copil fiind unica.

Sigilarea dentara se realizeaza cu ajutorul unui lichid rasinos care se aplica pe suprafeta dintelui si care umple lacasurile si adanciturile dintre dinti. Rasina se intareste complet iar imperfectiunile smaltului sunt astupate. Masura impiedica depunerile de mancare si bacteriile sa patrunda in aceste spatii retentive si mult mai greu de accesat cu periuta.
Procedura prin care sunt aplicate sigilarile nu afecteaza structura dintelui, nu presupune anestezie si nu impune folosirea frezei. Interventia este usoara si de scurta durata. Dupa ce dintele este curatat, se aplica un gel special pe suprafata dentara, care este lasat sa actioneze cateva minute, apoi dintele este curatat si uscat. Urmeaza acoperirea dintelui cu materialul protector care se intareste in aproximativ un minut.
Sigilarile nu modifica aspectul dintilor. In mod normal substanta protectoare este transparenta sau de culoare alba si nu sunt observabile decat daca dintele este privit de aproape, cu atentie.
Materialul de sigilare se mentine pentru aproximativ doi ani, timp in care asigura o protectie impotriva cariei dentare. Eficienta sigilarii este data si de respectarea de catre pacient a masurilor de igienizare, efectuarea unui periaj optim. Se recomanda controale periodice si refacerea sigilarii la nevoie.
Sigilarile nu sunt suficiente pentru protejarea completa a danturii
Sigilarile dentare sunt doar o parte din masurile de prevenire a cariilor dentare. Un program complet de preventie inseamna:
periaj dentar corect;
folosirea atei dentare;
folosirea fluorului dupa schema indicata de medicul stomatolog;
controale periodice la medicul stomatolog (o data la sase luni);
ortodontie;
tratamente dentare preventive;
alimentatie sanatoasa.

© 2015 Copyright by stomatologie-romania.ro